BabyPaka. Episodul 1: Ceva moale pășește aici…

Când ultima lumină din OutletBaby s-a stins, iar pașii de dincolo de ușă nu s-au mai auzit, printre rafturi s-a făcut foarte liniște. Atunci, pe covorul moale, a apărut ceva ce dimineață sigur nu fusese acolo: prima urmă pufoasă de lăbuță.

Apoi a doua. A treia. Și încă altele, șerpuind printre cutii ca o potecă mică și misterioasă.

O urmă care ieri nu era acolo

Zibi a observat-o primul. Tocmai verifica dacă în spatele unei cutii mari nu se ascundea cumva o nouă aventură, când a zărit pe podea conturul moale al unei lăbuțe.

— O! — șopti el și se aplecă imediat. — Urmele duc întotdeauna undeva.

Și-a scos lupa mică și a cercetat descoperirea. Urma era pufoasă, delicată și nu semăna deloc cu urma unui pantof. La câțiva pași îl aștepta alta, iar după ea încă patru. Fiecare avea o formă puțin diferită.

Una era rotundă și liniștită, alta părea lăsată de cineva care sărise. A treia se oprea lângă fiecare cutie, iar a patra ducea direct spre un colț mai întunecat. Zibi le-a numărat de două ori. Șase urme, șase feluri diferite de a merge și niciun stăpân la vedere.

Fiecare observă altceva

Zibi a pornit pe urme și curând a întâlnit-o pe Momo. Maimuțica a sărit peste prima, s-a rotit deasupra celei de-a doua, iar lângă a treia a anunțat:

— Dacă este un mister, avem nevoie de o melodie misterioasă!

A fredonat încetișor până când Eli și-a ridicat trompa și a arătat spre un fir subțire prins de marginea unei cutii.

— Mai întâi să vedem dacă cineva are nevoie de ajutorul nostru — spuse calm elefănțica.

Li s-a alăturat Guga. Girafa a privit urmele de sus, apoi dintr-o parte, iar la sfârșit și-a apropiat nasul aproape de covor.

— Nu sunt întâmplătoare — observă ea. — Uitați: fiecare cotește în altă direcție, dar toate se întâlnesc lângă cea mai mare cutie.

În spatele celei mai mari cutii

Cea mai mare cutie părea puțin înfricoșătoare. Era mai înaltă decât Momo, mai lată decât Eli și arunca o umbră lungă. Riko se așeză lângă prietenii lui.

— Putem începe cu un pas mic — spuse leul. Și el simțea un mic fior în burtică, dar știa că a avea curaj nu înseamnă să nu-ți fie niciodată teamă. Curajul înseamnă să faci pasul împreună.

Atunci, de cealaltă parte a cutiei, se auzi încet: fâș, fâș, fâș.

Hugo și-a mijit ochii și a ascultat cu atenție.

— Sună moale — hotărî hipopotamul. — Cu siguranță nu este un dragon. Dragonii sforăie mult mai tare înainte de culcare.

Momo chicoti, iar tensiunea dispăru pe loc.

Șase urme, o singură Paka

Prietenii au dat cutia la o parte. Nu au găsit niciun monstru și niciun colet ascuns. Acolo se aflau șase bucăți moi de material, fiecare de altă culoare. Zibi a așezat-o pe prima, Momo pe a doua, iar Eli pe a treia. Guga le-a arătat cum să o întoarcă pe următoarea, Riko a apropiat-o pe a cincea, iar Hugo a pus-o pe ultima chiar în mijloc.

A apărut un semn care semăna cu șase lăbuțe adunate în același loc.

Toți s-au uitat la propriile lăbuțe. Fiecare era diferită. Pe una se vedea Z, pe următoarea M, apoi E, G, R și H. Nicio urmă nu conținea singură întregul răspuns. Doar împreună formau ceva important.

— Eu pot găsi începutul drumului — spuse Zibi.

— Iar eu pot face ca drumul să nu fie niciodată plictisitor! — adăugă Momo.

Eli le-a amintit că fiecare aventură are nevoie de grijă. Guga a promis să fie atentă la detalii, Riko să ajute atunci când primul pas pare greu, iar Hugo să aibă grijă de întoarcerea liniștită și de odihnă. Deodată a devenit limpede că diferențele nu îi împiedicau să lucreze împreună. Tocmai datorită lor, fiecare aducea în aventură ceva necesar.

— Cred că am găsit un nume pentru grupul nostru — spuse Eli.

— BabyPaka! — strigă Momo, puțin prea tare pentru ora de odihnă.

Hugo zâmbi și îndreptă una dintre bucățile moi de material.

— Ni se potrivește. Șase caractere diferite, o singură Paka.

Acesta este doar primul indiciu

Din acel moment au hotărât să lucreze în echipă. Zibi avea să caute drumuri noi. Momo să le amintească faptul că și o zi obișnuită poate deveni o joacă. Eli să aibă grijă de micile nevoi, Guga să observe detaliile, Riko să ajute la primii pași, iar Hugo să păstreze în fiecare aventură timp pentru odihnă și îmbrățișări.

Nu au stabilit reguli complicate. Au promis doar să se asculte, să nu lase pe nimeni singur într-un moment greu și să găsească mereu loc pentru întrebări, chiar și pentru cele foarte mici. Iar dacă răspunsul nu apărea imediat, urmau să caute împreună următorul indiciu.

Tocmai se pregăteau să se întoarcă la locurile lor, când o frunză de toamnă a foșnit pe sub ușă. Pe dosul ei, cineva desenase o hartă minusculă.

Zibi și-a ridicat lupa, iar ochii i s-au mărit și mai mult.

— Acesta este doar primul indiciu.

Va urma…